ROMANII DIN BULGARIA

 

 

        Poporul roman, rezultat al colonizarii romanice a regiunilor iliro-trace-gete,a reprezentat, pentru popoarele nou venite in Peninsula Balcanica,elementul local, stapanul regiunilor invadate de acestea.

        Dovezi in acest sens se regasesc in toponimia conservata in denumirile oraselor si localitatilor mentionate in scrierile cronicarului Procopius din Cezareea, din perioada justiniana. In teritoriile care au facut, sau fac parte din Bulgaria actuala, astfel de denumiri sunt foarte frecvente.

        Astfel, in zona muntoasa din jurul Sofiei puteau fi regasite denumiri cum ar fi Gurguliat, Banisor, Carnul, Cercilat, Cercel, Bucoviti, Varcarel, Murgas, Petarlas, Purcevita, Mosina, Petrus, care sunt in mod evident romanesti.

        Dupa un anumit timp, si in masura in care amestecul de populatii s-a cristalizat, iar antagonismele dintre ele s-au accentuat, cronicarii bizantini au inceput sa se edifice cu privire la specificul fiecarei entitati etnice din Peninsula Balcanica. Astfel, romanii au fost identificati drept element separat, fiind insa numiti "vlahi". Primele specificari cu privire la romani au fost facute in legatura cu evenimentele din viata poporului bulgar, constatandu-se o conexiune a vietii etnicilor de origine romana cu istoria Bulgariei. Statul bulgar a fost fondat in anul 679, prin invazia Moesiei Inferioare - unde, alaturi de romani s-au stabilit un anumit numar de triburi slave - de catre Hanul Asparuh, seful unei hoarde turcomane denumite "bulgari". Dominatia acestei hoarde se baza pe recunoasterea din partea triburilor slave si a populatiei romane. Prof.Zlatarski afirma, in lucrarea "Istoria na balgarskata darjava prezsrednite vecove" ("Istoria statului bulgar in veacurile trecute", tom I, partea I, Sofia, 1918, pg.151-152), ca dominatia hoardei bulgare din timpul lui Asparuh nu depasea, la vest, raul Isker si, la sud, se limita la Balcanii Mijlocii. In perioada descendentilor lui Asparuh, in special a hanilor Crum (802-814) si Omurtag, bulgarii au penetrat regiunile unde exista o populatie romaneasca densa, cucerind Serdita la sud-vest si, dupa ce au anihilat armatele Avarilor in trei campanii intreprinse intre 792 si 803, au atins regiunea timocului, deplasandu-se apoi spre nord-vest, pana la raurile Sava si Drava. In epoca lui Ressian (826-852), bulgarii si-au extins teritoriul spre sud si sud-vest, cuprinzand toata Macedonia, pana in Epir si Albania, unde de asemenea existau populatii compacte de origine romana. Dupa ce, sub Boris I, bulgarii au trecut la crestinism, statul bulgar a atins cea mai mare amploare si putere in perioada tarului Simeon cel Mare (888-927), pentru ca sub domnia lui Petru (927-968), fiul lui Simeon, sa inceapa decaderea sa. In 972, bizantinii au recucerit Bulgaria orientala, iar, intre 976-1018, principii bulgari David, Moise, Aron si Samuel au obtinut independenta Bulgariei Occidentale. Samuel s-a autoproclamat tar si a desfasurat o neobosita lupta de rezistenta impotriva imparatului bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul. Bulgaria tarului Samuel cuprindea Macedonia, Albania, Moesia Superioara, frontiera orientala fiind marcata de raul Isker, muntii Etropol si Ihtiman, pana in vestul Macedoniei (V.N. Zlatarski, "Istoria primului tarat bulgar", Sofia, 1934, II, pag.632). tocmai in aceste regiuni se regasesc si in zilele noastre numeroase comunitati de origine romana. Intr-un hrisov al imparatului Vasile Bulgaroctonul, emis in 976, acesta face referire la Nicolita, ducele valahilor", care a jucat un rol important in luptele dintre bulgari si bizantini, la inceputul sec.al XI-lea. Nicolita a fost printre ultimii "cneji" care s-au supus lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul, pastrand insa pozitia familiei sale in ierarhia nobiliara bizantina, ca principe al Vlahilor, ceea ce demonstreaza ca romanii erau numerosi si puternici. Ulterior, prima sursa istorica maghiara "Anonimus regis Bellae Notharius", referindu-se la luptele dintre bulgari si principii regiunilor septentrionale si occidentale ale Daciei, afirma ca Glad este originar din Vidin. De asemenea, in legatura cu conflictele armate ale principelului Glad cu maghiarii, cronicarul anonim spune ca "acesta a beneficiat de sprijinul cumanilor si bulgarilor, alaturi de cel al vlahilor". Daca, in cursul ultimilor ani ai primului imperiu bulgar, poate fi constatata colaborarea in diferite domenii dintre romanii din regiunile statului bulgar, in privinta aparitiei celui de-al doilea Stat bulgar se poate afirma ca aceasta se datoreaza, in buna masura, romanilor. Dupa caderea primului imperiu bulgar (1018), timp de 166 de ani Bulgaria s-a aflat sub stapanirea bizantina. In aceasta perioada, sursele istorice fac mentiune la patru revolte impotriva dominatiei bizantine. trei dintre acestea s-au desfasurat in regiuni unde populatia romana era foarte densa in acea epoca. Este cazul rascoalei lui Petru Delean, in 1040, izbucnita in zona Nis, si a celei a lui Bodin, din 1073, de la Prizred-Nis. DE asemenea, in 1186, puternica familie a Asanestilor, de origine vlaha, a initiat o revolta care a dus la fondarea Imperiului Romanilor din Balcanilor", devenit, ulterior, al II-lea Imperiu Bulgar, condus o lunga perioada de descendentii acestei familii: Ion Asan (1218-1240), Caliman Asan (1241-1246), Mihai Asan (1246-1257), Constantin Asan (1258-1277). Dupa Constantin Asan, la tron a urmat un cioban, haiduc de renume, care s-a declarat tar la tarnovo. A domnit sub numele de Ivailo, in perioada 1277-1280. Frecventele incursiuni tatare, disputele interne, imixtiunile vecinilor (bizantini, sarbi, turci) in viata tarii, agitatiile religioase au dus la decadenta politica si militara a statului. Victoria tatarilor asupra cumanilor a favorizat feudalizarea tarii. Astfel, in regiunea Morava, puterea era in mainile a doi frati de origine cumana, Darmon si Cudeliu; in Dobrogea a fost constituit un principat separat; Bulgaria meridionala era condusa de un frate al lui George II terterei. In regiunea Vidin, locuita de romani, s-a afirmat o puternica familie princiara, condusa de despotul Sisman. Mihail Sisman a fost cel care a reusit unirea feudelor si a adus o perioada de calm in viata interna a taratului. A murit in luptele impotriva principelui sarb Stefan Dusan, la 28 iunie 1330, langa localitatea Velbujd (astazi Kiustendil). De remarcat faptul ca Sismanil avea ca aliat pe Basarab, "regele romanilor", cu care dezvoltase bune relatii de colaborare si sprijin reciproc. Dupa moartea lui Mihail Sisman, tronul este ocupat de un nepot al acestuia, Alexandru (1331-1371). Sub lunga sa domnie, contemporan cu Basarab cel Mare, a fiilor sai Nicolae si Vladislav, Bulgaria a cunoscut o perioada de liniste relativa. Desi tarul Alexandru a reusit sa supuna unele mici principate feudale, nu a putut impiedica secesiunea unor regiuni, cauzata de compozitia etnografica. Este cazul Dobrogei, unde elementul slav nu era reprezentat, majoritatea populatiei fiind din romani, asezati de-a lungul Dunarii, cumani, in interiorul provinciei si greci, pe litoralul marii. Aici a domnit, in 1346, la Carbona (Cavorna-Cavarna), un principe numit Balica, nume identificat cu Balc, Balita, originar din Maramures. Acesta a fost urmat la tron de despotul Dobrotici. El si-a separat autoritatea, nu numai politica ci si eclaziastica, de influenta si de Patriarhia tarnovo, plasandu-se sub autoritatea Constantinopolului. Ascensiunea militara rapida a Imperiului Otoman a dus, dupa batalia de la Kosovo (1389) si cucerirea capitalei tarnovo (17 iunie 1393), la ocuparea intregului teritoriu al Bulgariei. Dominatia turca a durat 482 de ani (1396-1878). Pentru a asigura subjugarea popoarelor balcanice aflate sub stapanire, Imperiul Otoman a colonizat intensiv regiunea, cu peste 1 milion de turci.

        Despre interventia lui Mircea cel Batran in sprijinul bulgarilor si a sarbilor in lupta impotriva turcilor, istoriografia bulgara apreciaza eronat ca "el a profitat de situatia creata pentru a-si largi posesiunile sale in sudul Dunarii. Principele Mircea I cel Mare a invadat, la inceputul anului 1390, teritoriul din sudul Dunarii si a ocupat fara mari eforturi fortaretele regiunii, in care era cuprinsa si aceea a Darstorului, cat si o parte din teritoriul care facuse parte din posesiunile lui Ivanco in aceasta epoca". Dupa cum se stie, in realitate, oastea condusa de Mircea cel Batran i-a batut pe turci la Rovine in octombrie 1394. Abia in 1415 Mircea a platit primul haraciu unui sultan al turcilor, ceea ce insa nu insemna supunere sau vasalitate fata de turci. Armistitiul din 1415 a consacrat independenta politica a tarii Romanesti, pe care insusi sultanul a recunoscut-o. Dupa moartea lui Ivanco-despotul Dobrogei- in luptele cu turcii, Mircea cel Batran a fost chemat de fortele locale pentru a le elibera de sub jugul otoman. Astfel, Dobrogea s-a unit cu tara Romaneasca si Mircea a devenit si domn al Dobrogei, care a cazut sub stapanire turceasca abia in anul 1420.

        Incepand din secolul XVII si pana la razboiul ruso-turc din 1828-1829, incheiat cu pacea de la Adrianopol, perioada in care s-a constituit burghezia bulgara iar principatele romane s-au consolidat, s-au creat premisele favorabile unui reviriment al poporului bulgar, de trezire a constiintei si demnitatii nationale. Episcopul Sofronie din Vrata, care a trait in "epoca tulbure a lui Pazvantoglu din Vidin", a scris o autobiografie in care descrie, intr-o maniera impresionanta, acele vremuri teribile. De asemenea, el a mai scris in limba bulgara numeroase carti religioase, care au permis introducerea acestei limbi in biserici. Sofronie si-a putut desfasura aceasta activitate pe perioada sederii sale la Bucuresti, unde a beneficiat de un cadru ospitalier care compensa suferintele indurate pe celalalt mal al Dunarii. In Romania, el a scris operele care l-au consacrat drept una din figurile erudite ale inceputului renasterii bulgare. Istoricii bulgari de la inceputul acestui secol recunosteau ca locul in care principalele carti bulgaresti ale epocii amintite au fost elaborate si tiparite a fost Romania, unde traiau cateva mii de bulgari, bancheri, negustori, artizani, in principalele orase: Bucuresti, Giurgiu, Craiova, Galati, Braila si Brasov" (Ianko Sacazov, op.cit., pag.172, 173). Armata bulgara a fost organizata la Chisinau si la Ploiesti, a trecut Dunarea la Zimnicea si s-a evidentiat in luptele de la Stara Zagora si Pasul Sipka. Pacea de la San Stefano din 1878 a creat Bulgaria mare, "un stat obedient, nul sub raport politic, o gubernie a taratului Rus", dar pentru care a curs mult sange romanesc. Aceasta Pace a rupt Basarabia si Dobrogea de Romania. Referindu-se la Dobrogea, istoricul bulgar C.Jiricek a spus, in 1911, ca din punct de vedere al structurii populatiei din Bulgaria orientala, "elementul bulgar este foarte slab reprezentat".

        La primul recensamant, efectuat in 1905, au fost recunoscuti in Bulgaria aproximativ 80.000 de romani, cifra care apare si in statisticile din 1910. Dupa fixarea frontierelor din 1920, recensamintele bulgare indica pentru romanii de limba daco-romana cifra de 57.312, iar pentru macedo-romani 1749. In anul 1926, statul bulgar recunostea, in statisticile sale, prezenta a 83.746 de romani. La recensamantul din 1934, efectuat dupa cu totul alte principii decat cele anterioare, autoritatile bulgare au dorit sa demonstreze ca nu mai sunt romani in Bulgaria sau ca numarul acestora este insignifiant. Pentru a se ajunge la acest rezultat, agentii de recensamant care au actionat in regiunile cu populatie preponderent romana au completat fisele de evidenta cu numele bulgarizate ale locuitorilor. Astfel, de exemplu, daca la recensamantul din 1920 in Vidin erau 42.414 romani, in cel din 1934 au fost indicati numai 1.213, ceea ce inseamna ca 41.201 au disparut sau au devenit bulgari. La Plevna, in 1926 erau 14.505 romani, iar in 1934 numai 23. De asemenea, la Vrata de la 11.709 romani s-a ajuns, in 1934, la 39.

        Lucrurile nu s-au oprit aici. In Anuarul statistic" aparut la Sofia in 1938, la pagina 20, in tabelul populatiei cu repartitia pe limba materna, elementul roman a disparut complet. Sunt mentionati grecii, evreii, germanii, rusii, sarbii, francezii, turcii, tiganii, iar romanii nu figureaza, fiind cuprinsi la rubrica "alte limbi". Aceste cifre au permis autoritatilor bulgare sa suprime toate scolile romanesti si sa-i concedieze sau sa-i transfere pe institutorii romani. Prin Ordinul emis de Ministerul de Instructie Publica din Sofia, No.4097/1935, 30 de profesori romani au fost considerati "inapti de transfer" deoarece "vorbeau romaneste cu elevii lor". Din 1933, populatia romana nu a avut nici dreptul la slujbele religioase in limba materna. DE exemplu, la 22 mai 1932, in comuna Bregova, unde din 4.929 locuitori 4.836 erau romani, in prezenta episcopului Neofit al Vidinului, autoritatile bulgare au confiscat toate cartile de rugaciune, deoarece slujba a fost tinuta in limba romana. In toamna anului 1934, arhivele bisericii din Gavren, sat cu 2.698 locuitori din care 2.610 romani, au fost aruncate in Dunare pentru ca era redactata in limba romana. Si exemplele ar putea continua, marturii ale actiunilor care au urmarit distrugerea sistematica a identitatii culturale si nationale a romanilor din Bulgaria. La sfarsitul deceniului trei, sursele istorice identificau trei grupe geografice de concentrare a populatiei de origine romana. Prima grupa era constituita pe valea timocului, retinand asemanarea izbitoare a costumelor, traditiilor si limbii vorbite in zona cu cele din Oltenia. Din punct de vedere geografic, regiunea timocului este o prelungire a masivelor muntoase si a vailor si podisurilor Olteniei. Romanii "padureni" si cei "dunareni" din regiunea Vidin constituie o unitate cu cei din Oltenia. In raioaneleVidin, Vrata si Plevna, romanii formau minoritatea cea mai importanta. In 1939 aceasta grupa nationala locuia in peste 70 de localitati, din care 33 din regiunea Vidin, iar restul in zonele Lom Palanca, Rahova si Nicopole. Numarul romanilor depasea cifra de 120.000. A treia grupa este constituita de zona Eminska Planina, la nordul regiunii muntoase care limiteaza platoul Deliorman. In aceasta regiune, ocupata pana in 1877 numai de turci, tatari si romani, bulgarii au venit ulterior. Elementul roman a persistat cu dificultate in localitatile Ciflic, Celebichioi, Arnautlar, Sipka, Novoselo, Sidir, Vlahlar etc. Acesti romani sunt total izolati de cei dunareni", numarul lor fiind estimat la aproximativ 10.000 de persoane. In total, la sfarsitul anului 1939, numarul romanilor din Bulgaria era estimat in total la doar 150.000 de persoane. In contextul schimbarilor profunde in plan politic intervenite in fostul bloc socialist din Europa Centrala si de Est, minoritatile etnice au cautat cai de autodefinire si emancipare in tarile pe teritoriul carora locuiesc. Drumul spre recunoasterea entitatii si identitatii nationale a minoritatilor din Bulgaria este mai anevoios. Constitutia bulgara nerecunoscand termenul de minoritate nationala, ci doar de "comunitati etnice", limiteaza scrupulos drepturile de organizare ale acestora. Singura concesie a fost facuta, din considerente de politica interna si externa, minoritatii turce, cu peste 1,5 milioane de persoane, care s-a organizat in Miscarea pentru Drepturi si Libertati" (M.D.L.), inregistrata ca organizatie politica din luna mai 1990 si care a devenit partid politic in luna august 1991. Desi in materialele publicate in anul 1965 (ulterior nu s-au mai publicat date oficiale cu privire la minoritati) se mentioneaza circa 6.000 de romani, unii istorici si specialisti bulgari apreciaza ca, in prezent, in Bulgaria traiesc aproximativ 125.000-150.000 de romani, concentrati in partea de nord-vest (Vidin, Lom, Svistov, Nikopol, Vrata, Mihailovgrad, Bregovo, Ostrov s.a.), in sud-vest pe valea raurilor Struma si Mesta (Macedonia, Pirina, in jurul orasului Blagoevgrad) si in Dobrogea (Silistra, tutrakan, Dobrici, Balcic etc). Minoritatea de nationalitatea romana, a doua ca importanta si numar, dupa cea turca, a inceput activitatea de organizare prin crearea la Vidin in luna octombrie 1991, a Comitetului de initiativa pentru infiintarea "Asociatiei Vlahilor din Bulgaria" (A.V.B.), cu sediul in strada Gradinska nr.7. Prin statut, A.V.B., se defineste ca organizatie apolitica cu scopuri neeconomice a etnicilor vlahi-cetateni bulgari", desfasurandu-si activitatea "in conformitate cu legile Bulgariei" (art 1 si 2). Scopul acesteia este de a obtine "recunoasterea identitatii etnice a vlahilor din Bulgaria, prin cunoasterea si sporirea mostenirii culturale si istorice" (art.4). Directiile de actiune sunt specificate in art.6 al Statutului, in care se arata ca "se vor organiza lectii, discutii, intalniri, cinstirea sarbatorilor oficiale, spectacole, expozitii si alte manifestari sociale". Se va urmari regasirea, pastrarea, dezvoltarea si imbogatirea traditiilor si obiceiurilor mostenite" (art.7) si se va solicita organelor de stat asigurarea conditiilor "pentru invatarea limbii materne" (art.9). In hotararea Judecatoriei se arata, ca, din studiul art.4 si 9 din statutul organizatiei, rezulta ca "Asociatia urmareste propagarea in cadrul populatiei bulgare a ideilor acestei grupe etnice, in scopul deznationalizarii acestei populatii", ceea ce ar conduce la vrajba etnica, indreptata impotriva unitatii natiunii".

        Comitetul de initiativa a denuntat hotararea Judecatoriei Vidin drept netemeinica si nelegala". S-a folosit calea recursului si s-a declarat fiecare zi de marti, zi de post, grupuri de 100-200 de vlahi urmand sa se adune in Piata Garii din localitate, "pentru a dezbate soarta asociatiei" s-a apreciat ca"autoritatile bulgare doresc in mod evident sa evite formarea si inregistrarea A.V.B., fapt demonstrat atat de permisiunea acordata uniunii turce de a se organiza, cat si de crearea Asociatiei de prietenie Bulgaria-S.U.A.", al carei statut este identic cu cel preconizat de asociatie. Ca urmare a cererii de recurs, formulata la 10.02.1992, catre tribunalul Suprem al Republicii Bulgaria, acesta, la 30.04.1992, a admis cererea de inregistrare a A.V.B. La 4 octombrie 1992 s-a constituit "Sutata Armana" din Sofia, al carei presedinte este toma Kiucef. Aceasta organizatie este o filiala a A.V.B., cu sediul intr-unul din apartamentele imobilului din strada "tar Boris" nr.152. La inceputul anului 1994, au luat fiinta filialele aromanilor din localitatile Pestera, Duhnita, Velingrad, Ianovtrini. Aparitia la Vidin, la inceputul anului 1993, a ziarului "timpul", tiparit in limbile romana si bulgara, urmareste dezvoltarea spirtului romanesc in Bulgaria si realizarea, in perspectiva, a altor obiective, cum ar fi: invatamantul in limba materna, slujbele religioase in limba romana, etc. Directorul ziarului este Zahari Cotarlita, iar redactor sef, Milan Anghelov Cosoveanu. In perioada urmatoare, "Asociatia Vlahilor" si-a propus sa desfasoare o intensa activitate organizatorica si sa creeze filiale la Sofia, Silistra si alte centre cu populatie de origine romana. De asemenea, s-a urmarit obtinerea de burse pentru invatamantul superior si participarea la manifestari organizate pe plan international, care urmaresc promovarea drepturilor minoritatilor nationale. Incercarile etnicilor romani de a constitui filiale ale asociatiei in alte localitati sau de a pune bazele unor structuri organizatorice locale, au generat "iritarea si adversitatea" autoritatilor bulgare care, in mod constant si consecvent, au tergiversat formalitatile legale in scopul finalizarii lor. Represiunile si discriminarile la care au fost supusi dupa intrarea in vigoare a prevederilor tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940), prin care Romania a fost silita sa cedeze Cadrilaterul, precum si perspectiva de a fi primele victime ale proceselor de restructurare si organizare, impuse drept aplicarea reformelor pe plan economic, reprezinta principalele cauze ale neimplicarii plenare a membrilor comunitatilor vlahilor in desfasurarea unor activitati colective intr-un cadru organizat, vizand promovarea si apararea propriilor interese. Un exemplu concludent pe linia modului in care autoritatile bulgare abordeaza problematica legata de colaborarea cu Romania in domeniul sprijinirii minoritatilor existente pe teritoriul fiecarei tari il reprezinta oprirea in P.C.t.F.- Vidin, la 27 iunie 1996, a unei donatii a statului roman "Asociatia Vlahilor" pe motivatii nefondate si returnarea acestora in tara, in pofida eforturilor delegatiei Consiliului pentru problemele romanilor de pretutindeni si ale demersurilor Ambasadei Romaniei de la Sofia. Donatia era constituita din hartie tipografica necesara editarii ziarului "timpul", materiale tipografice, mobilier pentru sediul A.V.B, carti de literatura, discuri si CD-uri cu muzica romaneasca. Reprezentanti ai "Asociatiei Vlahilor" apreciaza ca dificultatile create reprezinta o forma de avertizare adresata autoritatilor de la Bucuresti, sa renunte la cultivarea relatiilor cu structurile organizatorice ale comunitatii de origine romana din Bulgaria.

        Mai amintim ca, incepand din 2002, activeaza o noua asociatie a romanilor din Bulgaria, denumita "Comunitatea romanilor din Bulgaria", prezidata de dr.Serafim Hristov, asociatie care a decis renuntarea la apelativul de "vlah".